Dacã Adrian Suciu poate fi raportat la o concepţie neoromanticã despre poezie, mijloacele sale aparţin unui modern. Iubirile şi despãrţirile, vinul şi toamna, melancolia şi tînguirea dupã refacerea cuplului ideal ar fi motive suficiente pentru a  vorbi despre un romantism resuscitat. Dar ochiul lucid cu care priveşte lumea imaginarã are şi o sclipire uşor ironicã, autoflagelatoare, un grãunte de umor, tot în linia romanticilor, dar şi o colcvialitate, o dezinvolturã contemporanã. Aşadar, un pasional, un poet atras de trãirile lirice generoase, de eroul care iniţiazã în secretele vieţii. Peisajele, apoi, ţin la Adrian Suciu tot de o modelare dinãuntru, de o configurare urmînd înãlţãrile şi cãderile sufleteşti ale celui care le contemplã. Un peisaj interior revãrsat în figuraţii romantice dar construit cu o tehnicã de o modernitate evidentã. Autenticitatea este una dintre calitãţile autorului. (...)

Adrian Popescu, Cuvînt înainte,  Just So Poems, Ed. Cartimpex, Cluj, 2000